Descriere
Rhizopus spp. (Putrezirea fructelor)
Această ciupercă produce îmbolnăvirea după recoltare și atacă fructele coapte ale speciilor de sâmburoase.
Putrezirea fructelor, datorată speciilor de Rhizopus, este caracterizată prin apariția unei mase de miceliu alb-gri, care se extinde și infectează fructele adiacente.
Fructele descompuse căzute pe jos în livadă, sunt acoperite de o peliculă neagră de sporangiofori.
În zonele cu veri uscate, fructificațiile ciupercii sunt inobservabile datorită umidității scăzute.
În timp, fructele rănite din copac se infectează cu Rhizopus spp.
Țesuturile infectate sunt moi și umede.
Enzimele ciupercii din fructele descompuse pot cauza dungi de culoare brună pe epiderma fructelor adiacente sănătoase.
Pierderile economice în câmp sunt nesemnificative.
Ciuperca sporulează puternic pe fructele infectate căzute pe sol.
Sporii sunt duși de vânt și infectează și fructele sănătoase din copaci.
De asemenea, insectele care se hrănesc din fructele putrezite și căzute pe jos, se contaminează și ele și devin astfel vectori, infectând fructele mature și sănătoase.
În timpul procesării, pe fructele coapte recoltate, ciuperca se poate dezvolta rapid, dacă acestea nu sunt protejate.