Descriere
Ploșnița verde a tomatelor (Nezara viridula) este un dăunător invaziv, care a început să își facă simțită prezența din ce în ce mai mult, în ultimii ani, odată cu creșterea populației.
Se presupune că locul de origine al acestei specii este din Africa (Etiopia).
În prezent, specia se găsește în multe zone tropicale și subtropicale din Asia, Africa, Australia, America de Sud, America de Nord, sau în zone mai calde din Europa, dar a început să se extindă și spre zone cu climat temperat de pe bătrânul continent, cum este și cazul țării noastre.
Adulții acestei specii se recunosc relativ ușor în câmp, având culoarea verde-mat, cu ochii de culoare roșu-închis (uneori neagră).
În literatura de specialitate, au fost semnalate cazuri când coloritul ploșnițelor era gălbui, negricios roșu sau chiar albastru, dar aceste situații sunt foarte rare, culoarea de bază fiind verde-mat.
Înainte de sosirea sezonului rece, culoarea adulților virează, de la verde mat, la brun-verzui.
Lungimea corpului este de 12-15 mm, iar lățimea de 7 mm, forma fiind tipică ploșnițelor vegetale (scut).
În general, femelele sunt mai mari decât masculii (13-15 mm lungimea medie a femelelor, 12-10 mm lungimea medie a masculilor).
Pe parcursul unui ciclu de viață, o femelă poate depune până la 260 de ouă, în grupuri de câte 30-130.
Ouăle sunt depuse grupat, pe partea inferioară a frunzelor. La început, culoarea lor este albă sau gălbuie, iar la finalul perioadei de incubație, ouăle devin rozalii.
Ouăle au o forma interesantă (pentru entomologi), de butoiaș, având, în medie, lungimea de 1,2 mm și lățimea de 0,8 mm.
În funcție de condițiile climatice (în special, evoluția temperaturii aerului), perioada de incubație este cuprinsă între 5 și 20 de zile.
Nimfele trec prin cinci stadii de dezvoltare, pe parcursul a 30 de zile (în medie), fiind asemănătoare, ca formă, cu adulții.
Ploșnița verde a tomatelor prezintă două generații pe an, iernând în stadiul de adult, fie sub frunzarul lizierelor de pădure, fie sub resturile vegetale sau chiar în crăpăturile scoarței copacilor (în cazul livezilor).
De asemenea, mai poate fi întâlnită și în interiorul construcțiilor, cum ar fi case, magazii, alte tipuri de adăposturi, la fel ca și ploșnița marmorată asiatică (Halyomorpha halys), alt dăunător invaziv, prezent și la noi în țară.
De fapt, ploșnița verde a tomatelor coexistă cu ploșnița marmorată asiatică.
Un ciclu complet de dezvoltare al ploșniței verde a tomatelor durează 60-70 de zile.
Această specie de ploșnița este polifagă, fiind semnalată la peste 180 de specii de plante gazdă, cum sunt: tomatele, vinetele, cartofii, ardeii, vărzoasele, dovleceii, castraveții, piersicul, zmeurul, coacăzul, etc.
De asemenea, insectele au fost semnalate și pe multe specii de cereale, cum ar fi orez, sorg, porumb sau leguminoase pentru boabe (soia sau fasole).
Dintre plantele horticole cultivate, cel mai periculos este atacul la tomate (de unde și numele popular al acestei specii, în limba română) sau ardeiul.
Ca orice specie de ploșniță vegetală, adulții și nimfele de Nezara viridula, au un aparat bucal adaptat pentru înțepat și supt, injectând în organele atacate salivă, cu rol de a lichefia țesuturile acestor organe, pentru a fi apoi consumate de către ploșniță (prin canalul alimentar).
Locul unde tomatele sau ardeii au fost înțepate se pot identifica cu ușurință, apărând ca niște zone de decolorare (con salivar).
Atacul are loc atât la tomatele verzi, cât și la cele aproape coapte.
Tomatele atacate devin improprii consumului, sunt depreciate, și nu se pot folosi pentru obținerea de conserve.
Situația este similară și în cazul ardeilor atacați.
În concluzie, ploșnița verde a tomatelor (Nezara viridula) este un dăunător invaziv, extrem de periculos, cu potențial ridicat de a produce daune economice importante, horticultorilor, pomicultorilor și nu numai, în contextul schimbărilor climatice.