Descriere
Lobesia botrana (Molia viţei de vie)
Culturi afectate: VIȚA DE VIE
Molia strugurilor iernează ca pupa într-un cocon mătăsos, pe butuci, sub scoarţă.
Poate ierna, mai rar, sub resturi vegetale sau în sol.
Dăunătorul dezvoltă trei generaţii pe an, primii adulţi apărând, de regulă, în cursul lunii aprilie.
Aceştia conduc la apariţia primei generaţii de larve, care coincide cu perioada înfloritului.
Larvele generaţiei I rod bobocii florali şi inflorescenţele, în timp ce generaţiile II şi III atacă boabele în creştere, în pârgă şi cele coapte.
Cele mai mari daune sunt provocate de larvele generaţiilor II şi III, deoarece pe rănile produse pe boabe se pot instala diverse ciuperci patogene cum ar fi Botrytis cinerea.