Descriere
Substanţa activă: Tetraconazol 100 g/L
Formulare: Emulsie concentrată (EC)
Domark 10 EC este un fungicid care conţine tetraconazol ca substanţă activă, triazol de ultima generaţie, cu acţiune sistemică (preventivă,curativă şi de eradicare), condiţionat sub formă de concentrat emulsionabil, limpede, omogen de culoare galben deschis.
Este omologat pentru combaterea rapanului la măr şi făinării la tomate, viţa de vie şi măr.
Caracteristici tehnice
Domark 10 EC este un fungicid cu activitate preventivă, curativă şi de eradicare, având un spectru larg de combatere.
Tetraconazolul, substanţa activă din produsul Domark 10 EC, este o componentă sistemică, caracterizată prin acţiune preventivă şi curativă.
Este absorbit de rădăcină, stem şi frunze, cu translocare acropetală în toate părţile plantelor, inclusiv a celor în dezvoltare.
Este sigur pentru mediul înconjurator şi nu se acumulează în plante.
Tratamentele cu Domark 10 EC se aplică conform strategiei de protecţie a plantelor, stabilită conform fişei tehnologice a culturii, în alternanţă cu alte fungicide, păstrând un interval de 12-14 zile între tratamente.
Viţa de vie
Momentul critic pentru instalarea făinarii este fenofaza de dezvoltare de 5-6 frunze formate.
Recomandăm aplicarea tratamentului cu Domark 10 EC atunci când se constată condiţii climatice favorabile instalării, sau imediat ce boala s-a instalat.
Recomandăm un tratament şi înainte de înflorit, atunci când lăstarii au ajuns la 5-10 cm lungime şi înainte de intrarea în pârgă a strugurilor.
NU sunt recomandate mai mult de 3 aplicări pe toata perioada de vegetaţie.
Tomate
Ca şi la viţa de vie, aplicarea produsului se face atunci când sunt condiţii climatice prielnice instalării bolii.
Se recomandă 2-3 aplicări cu Domark 10 EC pe toată perioada de vegetaţie a culturii.
Tratamentele vor fi alternate cu alte fungicide din clase chimice diferite, respectând un interval de 8-12 zile între tratamente.
Măr
Aplicaţi produsul atunci când condiţiile climatice sunt favorabile instalării atacului de făinare.
Recomandăm un tratament cu Domark 10 EC, imediat după finalul înfloritului.
Tratamentul poate fi repetat dupa un interval de 12-14 zile.
Recomandăm aplicarea a 3 tratamente cu Domark 10 EC pe întreaga perioadă de vegetaţie, în alternanţă cu alte fungicide.
Cultura / Agentul de dăunare / Doza
Măr / Rapan (Venturia inequalis) / Făinare (Podosphaera leucotricha) / 0,4 L/ha / Volum apă 1000 L/ha
Tomate (spaţii protejate) / Făinare (Erisyphae spp.) / 0,4 L/Ha / Volum apă 600-1000 L/ha
Viţa de vie / Făinare (Uncinula necator) / 0,25 L/Ha / Volum apă 1000 L/ha
Ambalaj: 1 L
Furnizor: Isagro