Descriere
Potasiul (sau kaliu, notat cu simbolul K, din latină kalium, din limba arabă: القَلْيَه al-qalyah „cenușă de plante”) este elementul chimic cu numărul atomic 19.
Acest element chimic a fost izolat prima dată din potasă.
Este un metal alcalin de culoare alb-argintie, maleabil și ductil, care se oxidează ușor în aer.
Reacționează violent cu apa, generând suficientă căldură pentru a aprinde hidrogenul gazos eliberat; poate reacționa și cu gheața până la temperatura de -100 °C.
În natură, este întâlnit numai sub formă de sare ionică, este prezent în concentrație semnificativă, în stare dizolvată, în apa de mare, de asemenea este întâlnit, sub forma diverșilor compuși, ca și constituent al unor minerale. Ionul de potasiu, prezent în țesuturile vegetale și animale, este un oligoelement indispensabil în metabolismul celulelor vii.
Cea mai ridicată concentrație de potasiu o au celulele plantelor, fiind aglomerat în special în fructul lor.
Concentrația mare de potasiu din plante, asociat cu cantitățile foarte scăzute de sodiu din acestea, conduce la izolarea potasiului din cenușa de plante, fiind din punct de vedere istoric factorul care a condus la numele de potasă.
Agricultura intensă deprivă solul de potasiu, iar fertilizatorii agricoli consumă 93% din producția chimică a potasiului la nivel de economie globală modernă.
Principala utilizare în domeniul agriculturii, horticulturii și culturile hidroponice este cea de îngrășământ chimic sub formă de clorură de potasiu, sulfat de potasiu sau azotat de potasiu.
Aproximativ 93% din producția mondială de potasiu este consumată de industria îngrășămintelor.
Clorura de potasiu (KCl), numită și muriat de potasiu sau silvină, este cel mai comun compus de potasiu utilizat cu rol de fertilizator sub formă granulară, având dezavantajul că absoarbe ușor apa ceea ce conduce la formarea bulgărilor. Conține 60% K2O (50% K).
Sulfatul de potasiu (K2SO4) conține 50% K2O (42% K). În practica agricolă, este mult mai apreciat decât KCl deoarece, spre deosebire de clorură, sulfatul de potasiu nu prezintă probleme de aglomerare în condiții de umiditate și poate fi folosit în combinație cu alte îngrășăminte. Totuși, este mult mai scump decât clorura, și nu a fost observată nicio diferență de eficacitate în fertilizare față de efectele aplicării K2SO4 sau KCl.
Altele două surse de potasiu impur sunt folosite uneori ca și fertilizatori: sărurile de potasiu (30% K2O, 25% K) și Kainitul (14 % K2O, 12% K). Aceștia absorb umezeala și au tendința de pietrificare. Totodată conțin o proporție însemnată de clorură de sodiu, astfel încât folosirea regulată a acestora poate conduce la diminuarea până la distrugerea fertilității solului prin salinizare excesivă.
Potasiul este un element obligatoriu în nutriția plantelor, acumulându-se îndeosebi în țesuturile cu metabolism intens și creștere rapidă.
Acesta conferă rezistență la cădere și frângere, la ger, față de boli și dăunători, conferă calitate recoltei, culoare, aromă și gust.
Simptome ale carenței de potasiu la legume:
• Tomate: îngălbenirea frunzelor bazale, roluire ușoară, apoi brunificarea zonelor galbene, coacerea neuniformă a fructelor, nervuri verzi în interior.
• Vărzoase (varză, conopidă): funzele au culoarea verde închis, apoi se îngălbenesc, se necrozează pe margini și între nervuri, căpățâna rămâne mică, moale, pufoasă.
• Castravete: decolorarea marginilor frunzelor și necrozarea ulterioară; în caz de carență puternică, decolorarea apare și între nervuri, fructe în forma de bec (umflate la vârf și subțiri la coadă)
• Ceapă: frunzele bătrâne se îngălbenesc, apoi frunzele se încrețesc, bulbul rămâne mic.
• Salată: frunzele devin verde închis, iar frunzele bătrâne se necrozează pe margini.
• Țelină: apar frunze de culoare verde închis, apoi apar pete necrotice; rădăcina rămâne mică, uneori goală în interior.
Cauze și condiții de apariție a carenței de potasiu:
Aprovizionarea slabă sau absorbția scazută a potasiului, în special în perioada de mărire intensivă a fructelor, induce procese fiziologice de relocare a potasiului (potasiul fiind printre cele mai mobile elemente în plantă) din frunzele bazale (cu apariția zonelor galbene ) către fructe, unde este mare nevoie de el pentru transportul glucidelor.
Dacă nu se intervine prompt cu potasiu, zonele galbene se vor mări și se vor brunifica, apoi se vor usca.