“Un grup, o echipă, un investitor”
Grupul de firme Glissando a luat ființă în anul 1991, la Timișoara, în capitala Banatului, odată cu fondarea companiei Glissando SRL. De la început, domeniul de activitate a fost comercializarea produselor pentru agricultură și protecția plantelor.
Ulterior, prin înființarea companiei Tellurium Chemical Co SRL în anul 1993, activitatea grupului se dezvoltă atât în direcția formulării de pesticide și îngrășăminte cât și microambalarea acestor produse. În prezent deținem linii performante de ambalare care ne permit ambalarea în diverse tipuri de ambalaje a substanțelor solide și lichide, începând de la 1 ml/1 gr până la ambalaje mari de 1000 litri. Suntem în măsură să formulăm pesticide PU, EC, SC, SL și dispersii în ulei.
În anul 1998 a fost achiziționată compania Confmet SA, al cărei principal domeniu de activitate este realizarea de construcții. Aceasta companie ajută grupul Glissando în dezvoltarea rețelei de distribuție și stocare a produselor de protecția plantelor, la nivel național prin implicarea în construcția spațiilor destinate activităților grupului, specifice profilului (pesticide, îngrășăminte, semințe).
Cerințele pieței pentru produse conexe agriculturii, produse din gama hobby, au condus la înființarea, în anul 2011, a firmei Glissando Garden Center SRL și inaugurarea, în anul 2015, a primului magazin de tip Garden Center din România, la Timișoara. În prezent, Glissando Garden Center operează 2 magazine tip Garden Center: Timișoara, cu o suprafață de vânzare de peste 6000 mp, și Lovrin, cu o suprafață de vânzare de 800 mp.
În data de 6 iunie 2024, Glissando Garden Center, cea mai mare companie din Vestul țării specializată în comerțul cu flori, plante și articole de grădina, a debutat pe piața AeRO a Bursei de Valori București, sub simbolul bursier GGC.
Dezvoltarea organică, firească a grupului de firme Glissando, duce la finalizarea în 2015 a primului depozit de cereale, în localitatea Voiteg, județul Timiș, capacitatea acestui depozit vertical fiind de 20.000 tone. În 2018 am finalizat construcția unei magazii orizontale cu o capacitate de stocare de 12.000 to. Pe această platformă oferim servicii specifice depozitării cerealelor: depozitare, cântărire, analize specifice, uscare, tarare, încărcare auto și vagoane CFR.
În prezent, compania Glissando, deține o rețea națională de 18 depozite cu peste 20.000 mp suprafață destinată depozitării și o rețea de 48 fitofarmacii, cu peste 3.000 mp suprafață de vânzare cu amănuntul, fiind una dintre companiile de top în domeniu.
La peste 30 de ani de la data înființării, Grupul Glissando are mai mult de 240 de angajați, o cifră de afaceri consolidată de 40 milioane euro și se mândrește cu un capital integral românesc.