Controlul fitosanitar efectuat în loturile de grâu aduce în atenție câțiva patogeni și dăunători la care trebuie să fim atenți în următoarea perioadă. Pe fondul condițiilor climatice capricioase și a vegetației întârziate pot apărea probleme. Unele soiuri de grâu au înspicat și chiar au început să înflorească, altele se află în faza de burduf și începutul înspicării.
Dintre patogenii specifici grâului, în câmp sunt prezenți fungii Blumeria graminis (făinarea cerealelor), Drechslera tritici repentis (helmintosporioza lenticulară), Septoria tritici (septorioza frunzelor). La unele soiuri se observă pe frunze pete de decolorare ce preced apariția pustulelor de rugină. Ne putem aștepta în următoarea perioadă la apariția fungilor Puccinia recondita (rugina brună) și Puccinia striiformis (rugina galbenă), dacă ploile continuă. De asemenea, acolo unde densitatea plantelor este mai mare au început să apară brunificări la baza tulpinii și pătări lenticulare pe teacă și tulpini. Ne putem aștepta, pe fondul climatic existent să își facă apariția în câmp fungii specifici bazei tulpinilor (Pseudocercosporella herpotrichoides, Gauemannomyces graminis, Rhizoctonia cerealis).
Patogenii foliari menționați mai sus se află în etajul inferior al plantei, mai precis la baza plantei. Făinarea are condiții ideale de dezvoltare. Petele pâsloase se află în zona primului internod și chiar al doilea internod la unele soiuri. Dacă precipitațiile continuă s-ar putea ca făinarea să urce în etajele superioare ale plantelor, mai ales acolo unde densitățile sunt mari.
Se impune monitorizarea culturilor și efectuarea tratamentului înainte de înflorit sau după înflorit cu fungicide sistemice care să controleze și fuzarioza. Condițiile climatice sunt favorabile patogeniei speciilor de Fusarium, așadar atenție la acest fung micotoxigen.
Dintre dăunători, în câmp sunt prezenți: ploșnițele cerealelor (Aelia sp. și Eurygaster sp.), larve și adulți de Lema melanopa, minatori ai frunzelor, afide și larve de Noctuidae (posibil Faronta diffusa Walker) care se hrănesc pe spice.
Se recomandă controlul fitosanitar al culturilor, iar acolo unde PED-urile sunt depășite să se intervină cu tratamente. Atenție la dozare și la respectarea timpului de pauză până la recoltare.
Pentru combaterea dăunătorilor alegeți insecticide prietenoase cu entomofauna utilă (albine, prădători și paraziți naturali).
Autor:
CSIII, dr. ing. Cotuna Otilia, SCDA Lovrin
Șef lucrări dr. ing. USAMVB Timișoara
Notă: Acest material nu poate fi reprodus fără acordul autorului. El poate fi studiat și distribuit de către cei interesați. Fotografiile sunt realizate la SCDA Lovrin și nu pot fi reproduse fără acordul autorului.