Ştiaţi că …
Sunt cunoscute până astăzi cateva mii de specii de melci!
Unele ajung să cântărească până la cateva kilograme, altele, ca sa fie văzute, trebuie să fie privite cu lupa. Cei mai mari melci din lume trăiesc în California, “uriașii” speciei putând ajunge până la 6 kilograme bucata! Cam jumătate din numărul speciilor trăiesc în apă, dulce sau sărată.
Melcul este cea mai tăcută și mai singuratică ființă cunoscută în lume. Nu are organ auditiv. Nu scoate nici un fel de sunet. Este în stare să se retragă în cochilia lui și să stea astfel – neștiut, nesimțit și la întuneric, vreme de luni de zile, timp în care nu bea, nu mănâncă. Așa își petrece iarna, putând îndura geruri de până la minus 100˚C.
Deși cea mai mare parte a melcilor își poartă casa în spinare, se cunosc și melci fără cochilie. Aceștia, când vor să se retragă din fața vreunei primejdii sau când vor să doarmă, se încovrigă.
Interiorul căsuței melcilor este perfect neted. Nici un fel de clei nu este în stare să se lipească de pereții interiori al cochiliei. În schimb, secreția cleioasă produsă de melci lipește atât de tare, încât mai ușor spargi cochilia decât pojghița subțire pe care o întinde la intrare. Cu ajutorul acestui clei, melcul poate repara, în cateva ceasuri, orice stricăciune pe care ar suferi-o cochilia.
Pe măsura ce crește, melcul își mărește casa, abandonând părțile strâmte și retrăgându-se să viețuiască în partea mai spațioasă.
Deși “viteza” lui de deplasare este foarte mică, melcul nu este cea mai înceată ființă din lume. Aceasta este steaua de mare. În schimb melcul este în stare de două adevărate recorduri: poate să târască după sine o greutate de 30 de ori mai mare decât propria-i greutate și poate trece, fără să se taie, peste lama celui mai ascuțit brici sau bisturiu.
Melcul bea apă, dar este în stare să absoarbă umezeala prin tot corpul. Zilnic, el consumă o cantitate de apă egală cu de două ori greutatea sa!
Melcul de gradină are un singur dinte pe falca superioară. În schimb, are circa 14.200 pe cea inferioară, fiind recordman mondial si în această privință.
Melcul uriaș african are o cochilie de aproximativ 38 cm și cântărește 1 kg.
Cea mai mare specie de melc marin viu este Syrinx aruanus, a cărui cochilie poate ajunge la o lungime de 90 cm , iar melcul poate cântări până la 18 kg!
Melcul este un nume comun pentru moluștele gasteropode care pot fi împărțite în trei grupe, melci de pământ, melci de mare și melci de apă dulce.
Melcii pot avea plămâni sau branhii în funcție de specie și de habitatul lor. Unii melci marini pot avea plămâni, iar unii melci de pe uscat pot avea branhii.
Majoritatea melcilor sunt erbivore care mănâncă vegetație: frunze, tulpini și flori, unele specii mai mari și speciile marine pot fi omnivore sau chiar carnivore.
Melcii de grădină comuni au o viteză maximă de 45 m (50 de metri) pe oră.
Pe măsură ce se mișcă, melcii lasă în urma lor o urmă de mucus care acționează ca un lubrifiant pentru a reduce frecarea de suprafață. Acest lucru permite, de asemenea, ca melcii să se deplaseze cu susul în jos.
În funcție de specie melcii pot trăi 5 – 25 de ani.